 |
| sursa foto : internet |
-Uite ,e darul tău de
Crăciun ! Îți iei tu ce știi că îți
place !
Mâinile refuză să ia banii
și aud :
-Nu am nevoie de ei , tu ai
mai multă nevoie de ei. Pentru mine nu există Crăciun ...nu am avut
niciodată Crăciun în ultimii ani, deci nu
e o pierdere . Îți mulțumesc mult !! Și mă ia în brațe
cu aceeași dragoste de copil ca
și când discuția nu are impact asupra
sa .
Mă cuibăresc în
brațele acelea de copil și urlu în mine . Mă simte și brațele se încolăcesc și mai mult în jurul meu
.Protectoare , cu acea indescriptibilă
dragoste pe care doar părinții o
au față de proprii copii. .Mă simt un copil neputincios în fața unei dureri
atât de profunde și brațele acelea mă
copleșesc de câtă putere de caracter au în ele .
-Te rog mult ,ia-i
....mai lasa-mă să te știu copil!! Ești și vei fi copilul meu indiferent cât de
mare crezi că ai crescut !
-Iar eu nu știu ce
dar să îți iau ,îmi spune cu dezamăgire....
Lacrimile stau să se reverse ,dar știm că nu ne putem
permite să lăsăm durerea să ne lovească
iar .
Ia ,cu stinghereală , banii și glumește :
-Păi ,ce bine ar fi să mai fie Crăciun și peste două zile ... și izbucnim în râs .
Da,așa am
învățat noi în timp să trecem peste
dureri prea mari .Să facem haz de necaz .
Se grăbește, căci
întârzie la serviciu .O îmbrățișare pe
fugă , eternul și neuitatul pupic
din suflet și pleacă . Pleacă
,iar eu rămân cu sufletul în mii de
bucățele și trebuie să îl recompun .Ca
să nu mă arunc în acel hohot de
descătușare a durerii : a mele și a ei și a lui ...
Doamne , au crescut
cu durerea ce i-a învățat să mă aștepte ,să nu mă uite ,să nu mă judece . Au
devenit puternici deși sufletul le e o rană deschisă ,de nevindecat . Dar au învățat să prețuiască ce înseamnă
sacrificiul : al meu ,al lor .
Revăd în minte
cadoul de Crăciun oferit de mama : un mic pachețel învelit în hârtie
albastră . Priveam la el și nu îmi venea
să îl desfac .Frații mei ,nerăbdători, deja începuseră să rupă învelișul darurilor lor. Mama iese
brusc din cameră .Un soi de
săgeată mă lovește direct în
mintea mea de copil și amân
desfăcutul pachețelului mic și albastru . Dezamăgiți, frații mei se răsfiră prin casă în tăcere . Privesc
hârtia pachețelelor lor împrăștiată peste
tot de nerăbdarea cu care își căutaseră
surpriza . Nu reușesc să mă apropii
de darul meu ...Și dacă nici eu ....
Dar până la urmă curiozitatea și speranța mă înving . Strâng dinții puternic și abia
respir : ,,Dă Doamne să nu fie ,,,,Dă Doamne să nu fie ....Dă Doamne ....” . Hârtia se
rupe sinistru, încet .Teama
că nu mă înșel mi se arată vioaie : în mână țin un soi de
sandwich făcut din două bucățele de mămăligă prăjite pe plită
și între ele un strat de magiun
de prune. Nu am puterea să plâng. Dezamăgirea e prea mare așa că furioasă mușc din sandwich . Doar e cadoul meu de Crăciun așa că îl mănânc pe tot : cu ciudă și durere .
În curte, mama a
terminat de spart un butuc și intră cu
brațul plin de lemne . Nu ne privește în ochi pe niciunul ,iar noi ne prefacem că
avem altele de făcut . Nu ne apropiem ca s-o ajutăm, iar ea nu ne strigă ca de
obicei . E un soi de complicitate nespusă .Tăcem și știm !!!
Focul troznește în
sobă. Fumul ce ieșise din sobă ,când a pus un lemn în ea , se împrăștiase în
cameră și ne face să ne usture nasul și
ochii . Motiv să lăcrimăm abundent . Cu
atât mai bine , așa mama nu o să observe ca plângem și dezamăgirea noastră.
-Luați o haină pe voi,
că deschid ușa ca să iasă fumul ,altfel când vine tac-tu o
să găsească în casă ciori în loc de copii .... ne spune , iar noi izbucnim în râs , croncănind ca ciorile .
Lacrimile se amestecă în mod firesc și neplăcut cu mucii
.Ne ștergem nasurile cu mânecile
puloverelor , ca orice copil , iar mama strigă la noi :
-Mucoșilor ,aveți batiste ! Învățați și voi până la urmă
ce e aia batista, că doar n-oi spăla mucii voștri până când oți merge și-n
cârjă .
Râdem închipuindu-ne pe mama batrână ,cu un lighenaș plin de batiste de-ale noastre ,iar pe noi cu cârjele în
mână aducându-i alte grămezi de
batiste murdare ...Și fantezia noastră
de copii o ia la goană, construind povești
, jocuri .....Dezamăgirea cadoului de
Craciun e uitată .
Și totuși ,an de an
,o luam de la capăt cu speranța că acel dar va fi altfel . Hartia albastră a rămas punctul de amintire a Crăciunului .
.......
O ultimă bucată din suflet
adun : banii au mirosul și culoarea aia. Și ma doare amintirea darurilor nedesfăcute de ea ,de el ...atunci
, în acea seară specială, sub privirile mele ! Eu am crescut și am învățat să pretuiesc ce
primesc chiar dacă doare ... iar ei, la
fel !
Darurile de
Crăciun sunt în interior ,nu ambalate în coli strălucitoare !!
