Ziua întâia ... dar prima nu e
Mă iartă că dau luminii ochilor aceste
gânduri . Dar își cer cu îndârjire dreptul de a trăi măcar astfel în
lumina adevărată .Poate ochii celor ce
le văd răscumpără chinul de a le fi
ținut ascunse atât de mult timp .
Astăzi, mă întreb dacă arta de a scrie aparține în exclusivitate scriitorilor sau pur și
simplu sufletelor care nu reușesc să se
facă auzite .Mi-e dor de tine ! Un dor chinuitor . Intensitatea lui, deși e una
și aceeași , e mereu diversă . Și mă doare
dorul ăsta . Pentru că gândul de la care pleacă rămâne singur . Pleacă să
te caute , iar gândul se străduiește să
înțeleagă de ce nu poate să îl însoțească . Și chinul așteptării doare .Parcă și dorul pare a nu avea noroc .Rătăcește
neștiut , neștiind dacă-l găsești .Și-l doare căutarea în zadar !
Rămân în compania gândului să –mi țină
de urât . Și ne-așezăm la taclale . Descoperim că multe lucruri ne unesc . De exemplu , amintirea ta
.
Eu, mă resemnasem că voi mai întâlni pe
cineva care să-mi țină sufletul în pumn. Strâns, cât să nu-l piardă. Gândul,
colinda tăcut. Căutând un ,, nu știu cine ” capabil să îl merite , să îl
cucerească . Și –atunci ai apărut tu . Luați prin surprindere, eu și gândul, am știut că
zilele își vor schimba sensul lor. Tu ai
devenit punctul lor de lumină. Doar că tunelul, atât de lung până la tine , se
alunga cu fiece pas ce îl făceam spre
tine. Aș că am decis să ne despărțim. Eu pe un
drum, gândul pe altul. Poate unul din noi va ajunge la tine. Și câte
capcane de dor ne străjuiesc și acum pașii ....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu