JURNALUL IMPOSIBILEI IUBIRI (II)

                                         Ziua  a doua .... din câte-mi lipsești !!

           Uite ...până și astăzi mi-am răsturnat  ziua cu susul în jos , dar tot  nu te-am găsit. Necesitatea  de a te afla în ordinea obținută de efortul meu  nu își are corespondent decât în intensitatea dorului.               Pe ăsta da că l-am găsit !!!! Și cum îmi mai rânjea fericit ! Părea că mă aștepta de-o viață .Și naiba știe  de ce, dar  am simțit nevoia să îl îmbrățișez . Nemernicul , fără să-și piardă  o clipă rânjetul ăla frumos  , s-a lipit strâns de mine , contopindu-se cu  mine . L-am simțit cum îmi pătrunde  năvalnic în fiece țesut .Viola simțurile mele , iar eu nu mă mai puteam apăra . Îmbrățișarea diavolului din mine îl mulțumea . Mă mulțumea . Mi-era parcă lehamite să mă scutur de  îmbrățișarea dată .
            Perversiunea sufletului e o capcană a simțurilor  !
           Te complaci fără umbră de îndoială în violul neașteptat. Curând , dorul,  știe că stăpân poate fi iar tu sclavul lui etern .
            Și uite cum, din dorința de a te găsi,  mi-am pierdut libertatea  simțurilor . Dac-aș reuși să reașez  ziua cu josul în sus  probabil aș plăti alte violuri în așteptare .
            Așa că zac  și-aștept  finalul zilei .
            Poate sclipirea lunii va stinge patima cu care dorul își revendică teritoriul în sufletul meu .
            Iar tu ??
            Naiba știe pe unde ți-i dorul tău , căci nu te găsesc niciunde.

JURNALUL IMPOSIBILEI IUBIRI (I)

                                                  Ziua întâia ... dar prima  nu e 

     

     Mă iartă că dau luminii ochilor aceste gânduri . Dar își cer cu îndârjire dreptul de a trăi măcar astfel în lumina  adevărată .Poate ochii celor ce le văd  răscumpără chinul de a le fi ținut ascunse atât de mult timp .

       Astăzi,  mă întreb dacă arta de a scrie aparține  în exclusivitate scriitorilor sau pur și simplu sufletelor care  nu reușesc să se facă auzite .Mi-e dor de tine ! Un dor chinuitor . Intensitatea lui, deși e una și aceeași , e mereu diversă . Și mă doare  dorul ăsta . Pentru că gândul de la care pleacă rămâne singur . Pleacă să te caute , iar gândul se străduiește să înțeleagă de ce nu poate să îl însoțească . Și chinul așteptării doare .Parcă și  dorul pare a nu avea  noroc .Rătăcește neștiut , neștiind dacă-l găsești .Și-l doare căutarea în zadar !

       Rămân în compania gândului să –mi țină de urât . Și ne-așezăm la taclale . Descoperim că multe  lucruri ne unesc . De exemplu , amintirea ta .

       Eu, mă resemnasem că voi mai întâlni pe cineva care să-mi țină sufletul în pumn. Strâns, cât să nu-l piardă. Gândul, colinda tăcut. Căutând un ,, nu știu cine ” capabil să îl merite , să îl cucerească . Și –atunci ai apărut tu . Luați  prin surprindere, eu și gândul, am știut că zilele  își vor schimba sensul lor. Tu ai devenit punctul lor de lumină. Doar că tunelul, atât de lung până la tine , se alunga cu fiece pas  ce îl făceam spre tine. Aș că am decis să ne despărțim. Eu pe un  drum, gândul pe altul. Poate unul din noi va ajunge la tine. Și câte capcane de dor  ne străjuiesc  și acum pașii ....