luni, 22 decembrie 2014

Darul de Crăciun !

sursa foto : internet

-Uite ,e darul tău de Crăciun ! Îți iei tu  ce știi că îți place !
Mâinile refuză  să ia banii  și aud :
-Nu  am nevoie de ei  ,  tu ai  mai multă nevoie de ei. Pentru mine  nu există Crăciun ...nu  am avut  niciodată Crăciun în ultimii ani, deci nu  e o pierdere . Îți mulțumesc mult !!  Și mă  ia în brațe   cu aceeași dragoste  de copil ca și când discuția  nu are impact  asupra  sa .
Mă cuibăresc în brațele acelea de copil și urlu în mine . Mă simte și brațele  se încolăcesc și mai mult în jurul meu .Protectoare , cu acea indescriptibilă  dragoste   pe care doar părinții o au față de proprii copii. .Mă simt un copil neputincios în fața unei dureri atât de profunde și brațele acelea  mă copleșesc  de câtă putere de  caracter  au în ele .
-Te rog mult ,ia-i ....mai lasa-mă să te știu copil!! Ești și vei fi copilul meu indiferent cât de mare crezi că ai crescut !
-Iar eu nu știu ce dar să îți iau ,îmi spune cu dezamăgire....
Lacrimile  stau să se reverse ,dar știm că nu ne putem permite  să lăsăm durerea să ne lovească iar .
Ia  ,cu stinghereală , banii  și glumește :
-Păi ,ce  bine ar fi să mai fie Crăciun și peste  două zile ... și  izbucnim în râs .
Da,așa am învățat  noi în timp să trecem peste dureri prea mari .Să facem haz de necaz .
Se grăbește, căci întârzie la serviciu .O îmbrățișare pe  fugă , eternul și neuitatul pupic  din suflet  și pleacă . Pleacă ,iar eu rămân  cu sufletul în mii de bucățele  și trebuie să îl recompun .Ca să  nu mă arunc în acel hohot  de  descătușare a durerii : a mele și a ei și a lui ...
Doamne , au crescut cu durerea ce i-a învățat să mă aștepte ,să nu mă uite ,să nu mă judece . Au devenit puternici deși sufletul le e o rană deschisă ,de nevindecat . Dar  au învățat să prețuiască ce înseamnă sacrificiul : al meu  ,al lor .
Revăd în  minte  cadoul de Crăciun oferit de mama : un mic pachețel învelit în hârtie albastră . Priveam la el și nu  îmi venea să îl desfac .Frații mei ,nerăbdători, deja începuseră să rupă  învelișul darurilor lor. Mama  iese  brusc din cameră .Un soi de  săgeată  mă lovește  direct în  mintea mea de copil și amân  desfăcutul pachețelului mic și albastru . Dezamăgiți, frații mei  se răsfiră prin casă în tăcere . Privesc hârtia pachețelelor lor  împrăștiată peste tot  de nerăbdarea cu care își căutaseră surpriza . Nu reușesc să  mă apropii de  darul meu ...Și dacă   nici eu ....
Dar  până la urmă curiozitatea și speranța  mă înving . Strâng dinții puternic și abia respir : ,,Dă Doamne  să  nu fie ,,,,Dă Doamne să  nu fie ....Dă Doamne ....” . Hârtia se rupe  sinistru,  încet .Teama  că  nu mă înșel  mi se arată vioaie : în mână țin un  soi de  sandwich făcut din două bucățele de mămăligă prăjite pe  plită  și între ele un strat de  magiun de prune. Nu am puterea să plâng. Dezamăgirea e prea mare   așa că furioasă  mușc din sandwich . Doar e cadoul meu de Crăciun  așa că îl mănânc pe tot : cu ciudă și  durere .
În curte, mama a terminat de spart un butuc  și intră cu brațul plin de lemne . Nu ne privește în ochi pe niciunul ,iar noi ne prefacem că avem altele de făcut . Nu ne apropiem ca s-o ajutăm, iar ea nu ne strigă ca de obicei . E un soi de complicitate nespusă .Tăcem și știm !!!
Focul troznește în sobă. Fumul ce ieșise din sobă ,când a pus un lemn în ea , se împrăștiase în cameră  și ne face să ne usture nasul și ochii . Motiv să lăcrimăm  abundent . Cu atât mai bine , așa mama nu o să observe ca plângem și dezamăgirea noastră.
-Luați o haină pe voi, că deschid  ușa  ca să iasă fumul ,altfel când vine tac-tu o să  găsească în casă  ciori în loc de copii .... ne  spune , iar noi izbucnim în râs ,  croncănind ca ciorile .
Lacrimile se  amestecă în mod firesc și neplăcut cu mucii .Ne ștergem  nasurile cu mânecile puloverelor , ca orice copil , iar mama strigă la noi :
-Mucoșilor  ,aveți batiste ! Învățați și voi până la urmă ce e aia batista, că doar n-oi spăla mucii voștri până când oți merge și-n cârjă .
Râdem  închipuindu-ne pe mama  batrână ,cu un lighenaș  plin de batiste  de-ale noastre ,iar pe noi  cu cârjele în  mână  aducându-i alte grămezi de batiste murdare  ...Și fantezia noastră de copii o ia la goană,  construind povești , jocuri .....Dezamăgirea  cadoului de Craciun e uitată .
Și totuși ,an de an ,o luam de la capăt cu speranța că acel dar va fi altfel . Hartia albastră  a rămas punctul de amintire a Crăciunului .
.......
O ultimă bucată  din suflet  adun :  banii au mirosul și  culoarea aia. Și ma doare  amintirea darurilor nedesfăcute de ea ,de el ...atunci , în acea seară specială, sub privirile mele !  Eu am crescut și am învățat să pretuiesc ce primesc chiar dacă doare ... iar ei,  la fel !

Darurile de Crăciun  sunt în interior  ,nu ambalate în coli strălucitoare !!