 |
| sursa foto :web |
Poate toamna voise
să-și faca iar cuib
Și drum își făcuse
spre sufletul meu
Venise oftând,
încărcată cu toate
Să-și lase povara
abia aștepta:
O straiță plină,
burduf cu vântoase,
Un căuș de soare pribeag,
Un colț de albastru
înfipt în coaste de nori
Un sac fără petec
de ploi mărunțele...
Acum stă mândră
în jilțul de gânduri
Și biciuie-n răstimpuri
nostalgiile mele
Agilă -și răsfiră
zestrea pe-alei
Iar eu mă răsfăț
căutând prin culori
Călcâiul sub care ascunde
o dâră de verde
Adulmec din pletele ploii
suspinul copacilor goi
Și iar mă arunc
la răscruce de timpuri
Să prind o săgeată
de ocru a serii
Ce cade ...și cade....încet peste noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu