Aveam o pauză neprevăzută de câteva ore așa că deschisesem calculatorul ca să-mi pierd timpul în mod util. Așteptam să mă viziteze muza ,numai că o apucase lenea.Mă cam chinuia sensul ăla de vină că o să treacă iar timpul și nu am mai scris demult un rând la cartea începută de vreo jumătate de an .
Cum lenea e drogul preferat al minților stresate ,ochii mei stăteau lipiți de display , fixând cuminți și ascultători un punct negru .Singura idee ce se zbătea în cap ,parcă vrând să evadeze era curiozitatea .De unde naiba apăruse punctul ăla negru pe display ??Era un fir de praf ,un excrement minuscul al vreunei muște ce a făcut vreo escală pe aeroportul invizibil de pe display ? Naiba știe ce era ,cert e că nervoasă fiindcă îmi lipsește inspirația mă hotărăsc să dau un telefon .Cui ? Oricui ,numai să nu stau ca un cui pironit de secole în grinda casei, fără rost .
Ei , ideea asta era mai ușor de manipulat, căci pe primul loc în lista persoanelor de apelat se afla EL . Marele și unicul cui în călcâiul inimii . Așa că nici una nici două apelul pornește spontan ,de parcă asta așteptase și telefonul meu .Gâlgâiturile alea ,,metalice„ ale conexiunii dintre rețele îmi sporește nefiresc senzația de iritare.Zumzăie ,zbârnâie ,țârâie lung ,prelung ....nici un glas nu răspunde .
Cu nervii deja opăriți de oftică mă las pe spate, cufundându-mă în canapeaua ce parcă era și mai mare decât o știam .Vezi dom' le ?Nervii când au de lucru, își fac un loc așa de mare în viața noastră încât ți se pare că nu ai mobilat îndeajuns locuința .Cu ochii pironiți pe excrementul acela de pe display, lenea își întindea tentaculele peste mintea mea și încep a gândi la întâmplare :
Marele EL apăruse în viața mea întâi ca un melc .Își ițea când și când antenele acelea curioase, pe care abia i le observam .Învăța în liniște orice mișcare din viața mea .Răbdător , reușise să facă în așa fel încât să îi observ periscoapele curioase .După puțin timp ,eu- zeița curiozității, începusem fără mare tam-tam să îi caut prezența și ne priveam ca doi lilieci atârnați pe același cablu de înaltă tensiune, așteptând să vadă care pică primul, electrocutat și o să deschidă gura articulând barem un sunet .
Cavaler fiind, Marele EL, nu a mai așteptat ca să mă electrocutez eu prima . A întins periscoapele la maxim, a aruncat cochilia și cu un salt strategic de liliac sigur de zborul lui a luat înițiativa ,cuvântând .
-Bună,ce faci ?
Draci ,știa tot ce fac ,când fac ,cum fac ,dacă fac și toate adverbele, de mod, de timp, de loc,de scop, ce însoțeau verbul ,,a face ”. De ce naiba a vrut să fie așa banal ?
,,L-o fi electrocutat ceva din privirea mea ” îmi spun și îi răspund la rândul meu cu replica standard
-Bine ,mulțumesc ! Tu?
Pauză .Se auzea respirația noastră care încerca să umple golul jenant provocat de schimbul stupid de replici .
....va urma ....
fragment din ,,Simfonia tălăngilor”
